Scopul disciplinei: însuşirea conceptelor fundamentale privind ingineria calităţii, fiabilităţii şi securităţii aplicabile în electronică / telecomunicaţii. Se au în vedere modelarea şi analiza calităţii, fiabilităţii şi securităţii sistemelor electronice / de telecomunicaţii considerând etapele proiectare, fabricaţie şi utilizare; se dezvoltă o abordare bazată pe fizica defectelor / erorilor şi a instrumentelor statistice pentru evaluarea performanţelor acestor sisteme. Disciplina se încadrează în grupul disciplinelor de pregătire inginerească generală şi îşi propune crearea abilităţilor de aplicare a cunoştinţelor fundamentale de inginerie a calităţii şi fiabilităţii pentru obţinerea de produse / procese de calitate, care să răspundă cerinţelor pieţei europene unice. Atât cursul, cât şi lucrările de laborator, dau posibilitatea cunoaşterii unor tehnici specifice de asigurare şi atestare a calităţii şi fiabilităţii produselor şi serviciilor, dar mai ales, a modalităţilor prin care acestea sunt realizate şi certificate.